România se pregătește de o finală electorală cum rar a văzut: George Simion, omul cu steagul, și Nicușor Dan, omul cu planul. Un duel de zile mari, ca o combinație între un concert de manele și un simpozion de matematică aplicată. Să-i cunoaștem, așadar, pe gladiatorii noștri!

Pe de-o parte, George Simion – vulcanul ambulant al politicii românești. Omul care nu intră într-o cameră, ci o ia cu asalt. Are steagul la subraț, gura mare și vocea cât un sistem audio la maxim. E carismatic, e popular, are fler și știe să vorbească „pe limba poporului” — adică un amestec de revoluție, indignare și „lasă, că ne descurcăm noi!”. Defect? Păi… moderația nu e punctul lui forte. Uneori pare că ar incendia Parlamentul doar ca să încălzească sufletele alegătorilor. Și subtilitatea? Ei bine, dacă subtilitatea era o artă, George era în tabăra de lemnari.

De cealaltă parte, Nicușor Dan – matematicianul blând, omul care știe toate formulele, dar se împiedică de cablul microfonului. Introvertit până-n măduva oaselor, Nicușor pare mereu că ar vrea să fie oriunde altundeva decât pe o scenă electorală. Dar, atenție, sub aspectul timid se ascunde un creier bine antrenat: planuri, calcule, strategii, excel-uri. Defect? Comunicare de lemn, lipsă de carismă și o expresie facială permanent surprinsă, de parcă încă nu-i vine să creadă că e în turul doi. Uneori ai impresia că ar prefera să dezbată cu un panou electric decât cu un contracandidat.

În campanie, contrastul devine spectacol: George face baie de mulțime, Nicușor face simulări de trafic. George strigă „Jos corupția!”, Nicușor șoptește „Sus infrastructura”. George promite „să dea jos sistemul”, Nicușor promite „să repare rețeaua de apă caldă”. Alegătorii sunt puși în fața unei alegeri greu de digerat: vrei un revoluționar cu pieptul gol sau un tehnocrat cu pixul în buzunar?

Dar să nu fim nedrepți. Simion, cu toată zbuciumarea, reușește să conecteze oamenii, să le redea senzația că cineva îi ascultă. Dan, cu toată tăcerea, reușește să livreze rezultate acolo unde mulți au doar vorbe. Într-o lume ideală, ar fi fost colegi de echipă: George la mobilizare, Nicușor la execuție. În realitate, probabil că nu vor încăpea niciodată în aceeași poză de campanie.

Finala aceasta e, în fond, despre sufletul României: e ea mai degrabă o petrecere în fața blocului sau o bibliotecă de cartier? Va alege vulcanul popularității sau focul mocnit al competenței?

Cert e un lucru: indiferent cine câștigă, românii tot vor bombăni a doua zi. Dar măcar vom avea ce povesti la un pahar de vin: „Dom’le, am avut alegeri ca-n filme! Comedie, dramă, acțiune și un pic de tragicomedie. Numai Oscarul lipsea.”