Există un moment în viața fiecărui adult responsabil (sau aproape responsabil) când realitatea îl lovește direct în extrasul de cont. Un moment de revelație profundă, aproape spirituală:

„Să muncesc 35 de ani ca să plătesc o cutie de 70 m² într-un oraș mare…sau să-mi fac o casă din chirpici și să cresc găini?”

Felicitări. Ai ajuns la nivelul următor de conștiință. !

Varianta A: Cutia de beton, visul urban standardizat

În orașul mare, succesul se măsoară în: metri pătrați puțini și scumpi, vecini care îți cunosc programul de toaletă, un credit care expiră aproximativ când tu nu mai expiri -> 70 m².

Nu mai mult, că nu ești oligarh.

Nu mai puțin, că „ai ajuns cineva”.

Pentru acest privilegiu: muncești 40+ ore pe săptămână, dai jumătate din viață băncii, cealaltă jumătate pe soldul apartamentului/ chirie, mâncare, benzină, haine și „mici bucurii” care țin depresia sub control.

La final, după 35 de ani: ai cheia, ai riduri, și o pensie care nu acoperă întreținerea.

Dar hei!

Ai fost integrat în sistem !

Varianta B: Casa din chirpici și găina cu personalitate

Pe cealaltă parte a dilemei existențiale stă un om desculț, suspect de fericit, care: nu știe ce e „burnout”, nu are aplicație de banking, dar are găini care fac ouă fără abonament lunar.

Casa din chirpici nu vine cu: parcare subterană, vecini corporatiști, sau interfon smart.

Dar vine cu: liniște, cer, pământ, și o găină care te privește cu mai mult respect decât șeful tău.

Sigur, n-ai Netflix…dar ai foc în sobă și timp.

Lux suprem în 2026.

Munca ta valorează… cât o lună de supraviețuire

Paradoxul lumii moderne este simplu și cinic:

👉 Muncești o lună ca să-ți permiți să exiști încă o lună.

Nu ca să prosperi. Nu ca să construiești. Ci doar ca să nu cazi din sistem.

Între timp:

1% din populația planetei deține aproape toată averea, restul de 99% se ceartă dacă e mai bine cu rată fixă sau variabilă.

Tu alegi dacă: vrei să fii liber, sau doar „acceptabil funcțional”.

Adevăr inconfortabil: nu casa e problema, ci jocul

Nu e nimic greșit nici cu orașul, nici cu găinile.

Problema e că ni s-a spus că o singură alegere e „normală”, iar cealaltă e „eșec”.

Dacă nu vrei credit pe viață → ești leneș.

Dacă vrei timp → ești iresponsabil.

Dacă vrei liniște → „ai renunțat”. Poate n-ai renunțat. Poate doar ai refuzat o capcană ambalată frumos.

Concluzie (sau început de evadare)

Nu toată lumea trebuie să crească găini.

Dar toată lumea ar trebui să-și pună întrebarea:

„Pentru cine muncesc, de fapt?” Pentru bancă? Pentru chirie? Pentru iluzia de statut? Sau pentru tine.

Iar dacă răspunsul tău include: chirpici, ouă proaspete, și mai puțină frică…s-ar putea să fii mai câștigat decât pare din exterior 🐔

PS uite o poza cu David Beckam la ferma sa alaturi de gaini :X