Duminică, România a bifat o nouă performanță mondială: inaugurarea celei mai mari catedrale ortodoxe din lume – Catedrala Mântuirii Neamului din București.
Da, am reușit în sfârșit să fim „primii din lume” la ceva.
Emoțiile? Împărțite ca la referendum: unii sunt mândri, alții sunt deranjați, iar restul… dau din umeri.

🕍 O oglindă a neamului

Catedrala ne reprezintă, ne place sau nu.
Dacă n-ar fi fost așa, n-ar fi găsit nimeni bani pentru ea, nu-i așa?
Am contribuit cu toții – direct sau indirect – la construcție.
Unii cu donații, alții cu taxe, alții cu nervi și ironii pe internet.

În timp ce în Vest bisericile se transformă în cluburi, restaurante, temple budiste sau moschei, noi ridicăm catedrale.
E ca un fel de război rece religios – doar că acum musulmanii vin din Vest, nu din Est.
România, ca acum câteva sute de ani, ține încă steagul creștin sus… doar că de data asta, cu Wi-Fi și aer condiționat.

💸 Harul divin costă

Să vorbim puțin și despre dimensiuni – că doar nu-i clădire de scara blocului:

• Înălțime totală: ~120 metri
• Suprafață: peste 38.000 m²
• Capacitate: 5.000–8.000 de persoane (sau 100.000 afară, la „festivalurile de har”)
• Iconostasul: cel mai mare din lume – aproape 24 metri lungime și 17 metri înălțime

Impresionant, nu?
Dar când afli că s-au investit peste 200 de milioane de euro, parcă ți se mai taie evlavia.
Mai ales dacă știi o biserică din satul tău care de 10 ani se chinuie să termine turla.

Aici intervine și tradiționala expresie românească:

„Să moară capra vecinului, dar să se vadă că am o catedrală cât o țară!”

Că banii, oricum, se învârt tot pe axa București–București.

🙏 Ipocrizia sfințită

La inaugurare, printre lumânări și tămâie, s-au adunat oameni care acum câțiva ani numeau catedrala „faraonică” și „urâtă”.
Astăzi, aceiași politicieni declară solemn, cu ochii umezi: „Am fost copleșiți de harul divin.”
Ipocrizia a fost prezentă la slujbă cu loc în primul rând, alături de Patriarhie.

🧭 Între mândrie și pragmatism

Lăsând gluma la o parte, catedrala există. E un simbol, un reper, o atracție turistică.
Poate că, pentru o dată, s-a construit ceva care nu se prăbușește la prima ploaie.
Și dacă aduce pelerini, turiști și puțină lumină peste capitala gri, atunci… fie.
Mai bine o catedrală decât un mall în formă de cruce.

Fie ca neamul românesc să rămână creștin, lucid și viu.
Prefer oricând catedrale ortodoxe în locul moscheelor sau cluburilor, chiar dacă prețul a fost mare.
Până la urmă, credința costă — doar că la noi, și cu factură fiscală.

Amin și spor la sfințit bugetul!