De câte ori ți s-a spus fraza asta?
„Fii fericit că ai unde lucra.”
Așa, ca un calmant emoțional pentru creier, administrat de cineva care și-a îngropat demult visele sub dosare de birou și tabele Excel.

De obicei vine de la o persoană trecută de 40, plafonată, resemnată, care n-a mai încercat nimic nou de 10 ani și trăiește în deviza „mai bine un loc prost decât deloc”.
Uneori vine și de la colegul ăla care se laudă că are „stabilitate” — adică stă de 15 ani în același scaun, făcând același lucru, plângându-se în fiecare zi, dar prea fricos să plece.

Dar hai să ne imaginăm altceva.
Ca părinte — ai un copil de 20-30 de ani. Ți-ai dori să-i spui:

„Fii fericit că ai ce lucra, dragul tatii.”

Adică fii fericit că lucrezi pe minim pe economie, într-un open-space plin de manageri abuzivi și KPI-uri absurde, fără perspectivă, fără sens, fără nimic.
Dacă îi spui asta copilului tău, practic îi tai aripile.
Îi ucizi ambiția. Îl antrenezi pentru mediocritate.
Îi spui, în traducere liberă:

„Nu visa, nu te ridica, nu încerca. Mulțumește-te cu firimiturile.”

Pentru mine, fraza asta e o crimă la adresa viitorului unei generații întregi.
E scuza perfectă pentru lipsa de curaj.
E lanțul invizibil care ne ține sclavi „fericiți”.

Și când o auzi de la HR — aia care ți-a dat oferta cu salariul tăiat „că nu se încadrează în buget”, dar a luat bonusul de 10% din salariul tău mic — e și mai amar.
Când o auzi de la colegul „angajat pe pile”, deja devine poezie corporatistă.
O poezie tristă, cu PowerPoint și team building la Sinaia.

Așa că da, vă doresc tuturor celor care folosiți fraza asta să aveți copii.
Și să-i auziți peste ani cum vin acasă și vă spun:

„Mamă, tată, sunt fericit că am unde lucra!”
Într-un job care le omoară sufletul, dar le dă bonuri de masă.

Poate atunci veți înțelege cât de toxică e propoziția asta.

---

💬 Concluzie:

Cea mai proastă replică pe care o poți spune unui tânăr este:
👉 „Fii fericit că ai unde lucra.”

Pentru că așa omori ambiția. Așa distrugi curajul.
Așa creezi oameni care nu mai visează, ci doar supraviețuiesc.

Hai, spor la „fericire” și la „recunoștință”.
Că doar ăsta e scopul vieții, nu?
Să ai un loc de muncă, nu o viață.