Eu SUNT. Dar… ce sunt?

„Mă gândesc, deci exist”, zicea Descartes.
Dar dacă mă gândesc prea mult, nu cumva uit să exist?

Mă trezesc în fiecare dimineață în același „vas organic”, cuminte și fragil, care funcționează pe bază de calorii, hidratare și doze (in)stabile de serotonină. Sunt un mamifer biped, din specia numită Homo sapiens — „înțelept”, ironic spus. Dar asta nu-mi spune cine sunt. Doar ce port.

Undeva între un pumn de celule și o scânteie de conștiință, între Big Bang și praf de stele, între dorințe și îndoieli, exist.

Sunt un „eu” sau o sumă de impulsuri?

Mă mișc, decid, aleg… sau doar urmez o rețetă biologică? Sunt liber sau doar un mic programel care rulează într-un mega-sistem de care habar n-am?
Poate-s doar o iluzie de sine, o interfață prietenoasă pentru un sistem nervos care vrea să supraviețuiască.

Dar chiar și așa, există miracol. Miracolul că îmi pot pune întrebarea:
„Ce sunt eu?”
O simplă piatră nu și-o pune. Nici o frunză. Nici măcar un câine.

Sunt un pixel într-o imagine cosmică?

Poate o ființă dintr-un plan superior se uită acum la mine cum tu te uiți la un furnicar — curios, dar complet detașat. Și dacă e așa… ce rost mai are totul?

Răspunsul cinic ar fi: niciunul.
Răspunsul sincer? Fix ăla pe care aleg eu să-l construiesc.

Și atunci, ce să fac cu existența asta?

Nu trebuie să cuceresc lumea. Nici să salvez planeta. Poate nici să găsesc „scopul” cu majusculă.
Poate tot ce trebuie să fac e să trăiesc bine în vasul ăsta organic:

• Să simt lumina soarelui, fără să cer explicații.
• Să râd cu cineva drag, fără să înțeleg de ce râdem.
• Să-mi pun întrebări, chiar dacă nu primesc răspunsuri.
• Să accept că sunt o mică parte dintr-un ceva imens, dar că și „mica parte” poate vibra, poate iubi, poate conta — chiar și pentru un singur om.

Cum să te bucuri de existență?

Nu prin mari revelații. Ci prin:

• o cafea fierbinte băută în liniște.
• o melodie care îți rupe sufletul și ți-l lipește la loc.
• o îmbrățișare dată fără motiv.
• o noapte în care nu dormi, dar trăiești.

Sensul nu se găsește. Se simte. Se trăiește. Se construiește.

Concluzie:

Eu SUNT.
Nu pentru că știu ce sunt.
Ci pentru că, în ciuda tuturor întrebărilor, aleg să fiu.