Pe 1 Mai, România se transformă dintr-un stat „muncitor” într-o mare terasă națională sub cerul liber. E ziua în care grătarele fumegă mai ceva ca uzinele comuniste și berile curg mai abundent decât promisiunile electorale.

Pe vremuri, 1 Mai era despre „munca ce înnobilează omul”, muncitorii marșăluiau sub lozinci roșii, iar tovarășii își ștergeau frunțile imaginare de sudoare patriotică. Azi? Muncitorul modern se înnobilează la grătar, cu micii sfârâind simbolic în locul industriei grele, iar sindicatele… fac poze la petrecerile de pe litoral.

Manualul românului de 1 Mai:
✅ Se declară „liber” de pe 29 aprilie;
✅ Se înarmează cu saci de mici, pungi de cărbuni și baxuri de bere (ca-n stare de urgență);
✅ Postează pe Facebook: „Munca e pentru roboți, eu sunt pe plajă!”;
✅ Se supără pe vreme, pe guvern, pe trafic, dar niciodată pe lipsa propriei organizări.

La televizor, reporterii chinuiesc oamenii cu întrebări existențiale: „Cum vi se par micii de anul acesta?” sau „Câte grade are marea?” – întrebări care fac parte, desigur, din marile preocupări naționale.

Între timp, economia „duduie”… doar pe litoral. Hotelierii triplează prețurile, benzinăriile își fac norma pe anul ăsta, iar medicii de la urgențe intră în șomaj negativ.

Și totuși, în haosul de fum, cozi și pahare, există o frumusețe aparte: 1 Mai ne unește. Tânăr sau bătrân, corporatist sau muncitor, de la Cluj la Constanța, toți știm: România muncește greu, dar petrece exemplar.

Concluzie?
De 1 Mai, poporul român nu sărbătorește munca. Sărbătorește supraviețuirea ei.
Și pe bune, cine are nevoie de revoluție proletară când are micii revoluționari pe grătar?