A venit Paștele, sărbătoarea învierii… burții. Românul credincios nu începe masa cu o rugăciune, ci cu un oftat adânc: „Hai că n-am mâncat nimic azi!” (deși a golit jumătate de cozonac în timp ce fierbea ouăle).

De Paște, mesele se transformă în olimpiade gastronomice. Nu există „gustă puțin”. Nu există „m-am săturat”. Există doar trei stări: mănânc, nu mai pot, dar mai iau o felie, și cheamă salvarea, da’ să nu uite să aducă niște apă minerală.

Românul de Paște consumă mai multă carne decât un trib viking după o bătălie. Ouăle roșii devin arme albe în dueluri „prietenești”, iar drobul e văzut ca un test suprem de loialitate față de familie. N-ai mâncat drob de la mamaie? Blestemul stomacului ușor te va urmări tot anul.

Băutura? Ah, da! Vinul de casă, palinca de la unchiul Vasile, și nelipsitul „hai să ciocnim, că doar e sărbătoare!”. După a patra ciocnire, începe recitalul: „Hristos a înviat și io nu mai simt picioarele”.

Și după trei zile de huzur, vine momentul adevărului: urcatul pe cântar. Greșeală fatală. Mai bine te uiți în ochii pisicii care te judecă în tăcere și înțelegi: ai mâncat și porția ei.

Paștele în România: un mix între tradiție, iubire de familie și supradoză de colesterol.

Sărbători fericite și… succes la digestie